English

Un nou început…

Luni 16 septembrie 2013, în cadrul Asociaţiei Umanitare “Filantropia Creştina” a avut loc prima adunare a tinerilor din acest an şcolar, ce a redeschis frumoasa activitate de voluntariat. În cadrul întrunirii s-a discutat despre activităţile în care se vor implica tinerii care au venit din mai multe instituţii de învăţământ din Orhei: unii deja cu experienţă de câţiva ani în voluntariat, iar alţii noi-veniţi. Moto-ul activităţilor noastre îl reprezintă frumosul slogan: ,,Cu paşi mici spre realizări mari!”, ce re ne va fi util în frumosul scop al activităţilor noastre: acela de a aduce  zâmbetul pe chipul copiilor, al oamenilor în vârstă, sau necăjiţi. Ei au nevoie de noi! Pentru că anume noi, tinerii, suntem cei ce putem schimba lumea şi a o face mai frumoasă, mai bună atât spiritual cât şi uneori material.

În cadrul primei noastre adunări săptămânale vom avea deosebita bucurie să cooperam cu două doamne din Finlanda: Jaana şi Nina, care deşi venite dintr-o ţară mult mai rece decât Moldova, ele au venit cu un suflet atât de cald! În cadrul activităţii de cunoaştere organizate de aceste doamne am cunoscut multe despre voluntarii cu experienţă ai asociaţiei dar am făcut cunoştinţă cu noii-veniţi ce s-au arătat foarte încântaţi de ceea ce vom realiza împreună. Mai pe urmă, tinerii şi-au unit mâinile pe o hârtie, un gest simbolic ce ne-a oferit un sentiment de forţa, curaj şi solidaritate. Talentul şi imaginaţia care s-au unit într-un tot întreg  îl vom  transmite  pe tot parcursul activităţilor de voluntariat.

Această primă întâlnire a avut menirea de a redeschide şi activitatea “vagonului”, unde copiii vin şi găsesc un sprijin la pregătirea temelor pentru acasă. Vor găsi aici motivaţia noastră, a voluntarilor, de le stimula creativitatea şi talentul prin jocuri, concursuri, scenete de teatru, cântece voia bună ce va fi ca la ea acasă! Pentru parcursul întregii activităţi de voluntariat din perioada următoare s-a elaborat şi un program de acţiuni în beneficiul copiilor şi al bătrânilor lipsiţi de orice  sprijin. Am convenit să ne implicăm în unele campanii de informare a societăţii cu privire la probleme precum traficul de fiinţe umane, HIV/SIDA sau avorturile. De asemenea, ne-am luat angajamente de a colecta hrană pentru cei nevoiaşi. Împreuna vrem să contribuim la dezvoltarea unei societăţi mai bune! Haideţi sa nu fim indiferenţi faţă de ceilalţi! Însuşi Dumnezeu ne învaţă să fim milostivi. Iar El vede totul: fiecare faptă bună se ia în considerare şi rămâne intr-un colţ de suflet al nostru pentru a mărturisi în viaţa viitoare cine am fost în lumea aceasta. Cu paşi mici spre realizări mari – încetul cu încetul să facem fapte mari şi să aducem zilnic pe faţa cuiva un zâmbet!

Veronica Socolenco
voluntară a Asociaţiei Umanitare „Filatropia Creştină” şi

studentă a Colegiului Pedagogic ,,V.Lupu” din Orhei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *