English

Tinerii din Orhei, printre cei din Petrodava

DSC_0817În perioada de 17-19 octombrie, câțiva voluntari ai Asociației Umanitare „Filantropiei Creştină”(AUFC), însoțiți de părintele Sergiu Aga, parohul Bisericii „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei și părintele James S. Thayer din Statele Unite ale Americii, au avut minunata ocazie de a participa la înâlnirea „Tânărul din Petrodava”, organizată în orașul Piatra-Neamț de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR). Tema abordată a acestei prime ediții a fost „Timpul vieții noastre, dar al Lui Dumnezeu și început al veșniciei”. Cei peste 400 de tineri prezenți la eveniment au venit din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei(MMB), dar și din afara ei.

Toate activităţile s-au desfăşurat în Sala Polivalentă a Municipiului Piatra-Neamţ. Ajunşi acolo, noi tinerii din Basarabia, ne-am simțit minunat alături de oameni minunaţi şi entuziasmaţi de programul ce îi aştepta. Am fost întâmpinaţi cu un cuvânt de bun venit, de către Părintele Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului Tineret şi misiune al MMB, ce a subliniat importanța unor asemenea întâlniri ale tinerilor, pentru o comuniune frumoasă în credință și fapte.

Ziua de sâmbăta 18 octombrie a fost marcată de conferinţa părintelui Ioan Valentin Istrati, doctor în Teologie Liturgică şi preot la Parohia,,Sfânta Vineri”, din Iaşi, care ne-a împărtăşit importanţa redescoperirii valorii timpului în viața tinerilor, ca dar a lui Dumnezeu. Apoi au urmat 3 sesiuni de activități pentru tinerii împărţiţi în grupe ce aveau nume de sfinţi. Prin desfăşurarea lor s-a urmărit scopul cunoaşterii, valorificării eficiente a timpului de către tinerii participanţi, precum şi stimularea implicării active a tinerilor în identificarea problemelor raportate la timp.

,,A fost o oportunitate minunată de a folosi timpul eficient, m-am simţit foarte bine alături de membrii echipei mele. Împreuna cred că am reuşit să abordăm din foarte multe unghiuri tema întâlnirii noastre şi să găsim răspuns la numeroase întrebări ce îi preocupă pe tinerii de azi. Mă bucur că am avut ocazia să particip la un astfel de eveniment” (Nistor Daniela – voluntară a AUFC)

 ,,Chiar m-am bucurat să mă aflu în centrul unui astfel de eveniment, prin care am cunoscut mai multe despre valoarea Ortodoxiei și a timpului ce ni-l petrecem după credința noastră. Schimbul de experienţă cu alţi tineri de vârsta mea m-a făcut să cred că implicarea în astfel de proiecte este necesară în dezvoltarea tinerei generaţii ; ne ajută să ne descoperim, să ne implicăm în cunoaşterea de noi resurse şi valori, să luptăm pentru adevărurile în care credem. În rezultat am avut parte doar de clipe minunate alături de noi prieteni” (Sergiu Colesnicov – voluntar a AUFC).

 După o zi de purificare spirituală, tinerii au avut parte şi de activităţi sportive: fotbal, volei, şah și tenis de masă, la care toți tinerii au participat cu voie bună şi şi-au susţinut colegii şi prietenii.

Spre seară a avut loc un marș spre centrul oraşului, către Catedrala „Sfântul Ioan Domnesc”. În lumina torțelor aprinse au fost văzute numeroase steaguri și blazoane ale  parohiilor sau asociaţiilor din care au venit tinerii. Tricolorul, simbolul nostru național, a fost omniprezent, acoperind parcă întreaga coloană de tineri.

Ne-am rcat apoi cu telegondola pe platoul Cozla, unde s-a desfăşurat tradiţionalul foc de tabară împletit cu cîntece vioaie şi zîmbete luminoase.

 Pe chipul fiecărui tînar am putut citi împlinirea sufletească şi căldura cu care s-au dedicat întru totul programului de activitate. Aceste clipe de comuniune cu alţii s-au dovedit a fi extrem de preţioase, lăsându-ne amintiri frumoase, amintiri care cândva, le v-om scutura de praf şi le v-om depăna pe îndelete, aducîndu-ne aminte de ,,Timpul tinereții noastre…”

 Irina Marga,

voluntară a Asociației Umanitare „Filantropia Creștină”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>