English

Proiectul “Braţele Părinteşti” inaugurat la Parohia “Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei

Pe 10 octombrie 2011, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” a fost vizitată de către Înaltpresfinţitul Părinte Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei şi Preasfinţia Sa Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, de către numeroşi preoţi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice din raionul şi oraşul Orhei.
Distinşii oaspeţi au vizitat centrul „Dar din dar” făcând cunoştinţă cu toate proiectele sociale implementate în cadrul parohiei, întâmpinaţi fiind mai întâi de toate de către beneficiarele Apartamentului Docial „Spre Independenţă” cu pâine şi sare – simboluri ai ospitalităţii basarabene.
Mai târziu PS Siluan a inaugurat oficial Proiectul „Braţele Părinteşti” menit să susţină material 15 familii vulnerabile cu mulţi copiii din Orhei ce vor primi produse alimentare şi nealimentare individualizat; în funcţie de necesităţile fiecăreia lunar, pe parcursul unui an şcolar. PS Sa a ţinut să precizeze că toate darurile împărţite sunt donate de către creştinii ortodocşi români din Italia, care vor să-şi exprime mulţumirea faţă de Dumnezeu prin acest gest filantropic îndreptat către cei aflaţi într-o situaţie mai grea decât a lor. După împărţirea primului lot de ajutoare din proiect familiilor nevoiaşe, PC Preot Paroh Sergiu Aga, a mulţumit PS Sale pentru fapta mărinimoasă şi creştină, oferindu PS Sale o icoană cu Sfântul Vasile de la POiana Mărului – ocrotitorul parohiei din Orhei.
După evenimentul împărţirii donaţiilor, toţi cei prezenţi au vizitat biserica parohială aflată în construcţie, centrul de voluntariat şi paraclisul în care se roagă credincioşii ortodocşi din Orhei, oblăduiţi de Mitropolia Basarabiei. Aici, în ograda de pe lângă locaş, Ierarhii înconjuraţi de soborul de preoţi prezenţi, de beneficiarii proiectului „Braţele Părinteşti” şi de enoriaşi ai parohiei, au săvârşit un Te Deum de mulţumire, după care un grup de elevi de la Gimnaziul „Ion şi Doina Aldea-Todorovici” au prezentat un program artistic, care a inclus cântece patriotice şi dansuri populare.Prezent la eveniment, Preşedintele Raionului Orhei, domnul Ion Ştefârţă şi Viceprimarul Orheiului, domnul Ghenadie Manole, au reiterat angajamentul de susţinere a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” – un adevărat centru de tradiţie şi spiritualitate autentic-românească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *