English

Primul pelerinaj organizat de Mitropolia Basarabiei în Ţara Sfântă (3)

„Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu.” (Părintele Ilie Cleopa)

Cuvintele unui coleg de-al meu, stăruitor în ale pelerinajului mi-au fost înţelese pe deplin abia în a treia zi de drumeţie prin Ţara Sfântă. Domnul Anatol Nicorici, cel mai experimentat pelerin al Mitropoliei Basarabiei spunea tuturor despre „ziua de aur” a unui pelerinaj, o zi de rugăciune, în care reuşeşti să te debarasezi de toată grija cotidiană: de problemele de la serviciu şi din familie, de grijile facturilor, de necazuri şi bucurii ce te îndepărtează de adevăratul scop al unui pelerinaj, acela de a face o jertfă plăcută lui Dumnezeu dar şi sufletului nostru. Această zi trebuie să găseşte întotdeauna la mijlocul unui pelerinaj, atunci când este prea devreme să-ţi vină dorul de „acasă”… Bunul Dumnezeu a rânduit ca începutul acestei zile să-l petrecem la Aşezământul Românesc din Ierusalim – acolo unde am avut minunat ocazie de a săvârşi Sfânta Liturghie.

Ne-am bucurat enorm de ospitalitatea şi mărinimia de care poate da dovadă românii, un popor crescut în poruncile şi binecuvântările creştinismului autentic, în Ortodoxie. Chiar şi evreul Eliav, un ghid ce a văzut sute de grupuri de pelerini, de diferite naţiuni, a recunoscut discret că în aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă a găsit întotdeauna multă bunăvoinţă şi omenie. Ma-am bucurat nespus de mult de faptul că toţi pelerinii au dorit să se mărturisească şi să primească Sfânta Împărtăşanie anume aici, în acest Aşezământ al neamului românesc ce se află în apropierea Sfintei Cetăţi a Ierusalimului, fiind, de altfel şi reprezentanta Patriarhiei Române la Sfintele Locuri.

După Sfânta Liturghie, am ascultat cu toţii un emoţionant cuvânt de învăţătură din gura unui cuvios călugăr, ucenic al Părintelui Ilie Cleopa. Părintele, al cărui nume nu-l voi pomeni după propria-i dorinţă, ne-a cucerit prin simplitatea vorbelor sale dar pline de tâlc vorbindu-ne despre românism şi dorul de casă pe care-l duce din anii 80. Apoi a fost săvârşit un parastas de pomenire a unei maici nou-adormite, ce a făcut parte cândva din mica obşte a mănăstirii, ce număra de-acum doar trei călugăriţe şi un preot.

Nu aş putea să trec uşor peste un sentiment aparte ce ne-a cuprins discutând cu măicuţa stareţă Nicoliţa; cu toţii am fost încântaţi de bunătatea şi smerenia ei. Seninătatea şi bucuria ce o emana continuu ne-a ajuns la toţi, fiecare dintre noi am luat parcă har de la această măicuţă, încât toată ziua am simţit o voiciune pe care am atribuit-o cu toţii binecuvântării sale. Slavă Domnului că există asemenea oameni! Cât de mult ne-am dori să-i întâlnim mai des…

După ce ne-am despărţit de Aşezământul Românesc ne-am îndreptat spre Cetatea Ierusalimului pentru a-l cunoaşte dintr-o perspectivă istorică şi multiculturală. Intrând prin „Poarta Gunoiului” aflată în partea sudică a cetăţii am observat un elicopter al poliţiei israelite ce survola continuu deasupra miilor de pelerini creştini, evrei şi musulmani. Şi controlul riguros de care am avut parte la intrarea spre „Zidul Plângerii” ne amintea totuşi că Israelul se află în conflict vădit cu  ţările arabe. Pentru noi însă aceste aspecte nu dădeau decât culoare emoţiilor şi-aşa aprinse de varietatea locurilor vizitate.

Originea oraşului Ierusalim se pierde în negura vremii. Descoperirile arheologice au putut stabili că prima fundaţie urcă până la începutul celui de-al treilea mileniu î. d. Hr., descoperindu-ne un oraş vechi de peste cinci mii de ani. Astăzi vedem în acest loc un sit arheologic în care găsim vechile ruine ale templului iudaic. Ajunşi la „Zidul Plângerii”, care este locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din întreaga lume şi se află la intersecţia a două mari culturi şi credinţe: cea evreiască şi cea musulmană. Zidul rămas din vechiul Templu este cel mai sfânt loc al evreilor deoarece acesta este tot ce a mai rămas din Templul lui Solomon. O bună parte a zidului se află sub pământ, iar acest lucru am reuşit să-l descopăr datorită unor geamuri amplasate jos, marginea zidului. La acest zid am cei mai mulţi „perciunaţi” (evrei ultra-religioşi) ce se rugau cu acele aplecări despre care am povestit mai înainte.

Am părăsit cetatea şi ne-am îndreptat spre muntele măslinilor, nu însă înainte de a face un popas spre a admira Pustiul Iudeii, pustiu care de altfel nu prea semăna a pustiu însă Eliav ne-a reamintit de faptul că ne aflam în sezonul ploios aşa că pustiul în adevăratul sens al cuvântului se va face văzut peste câteva luni. Pe muntele măslinilor am vizitat mănăstirea rusească a Înălţării Domnului aşezată într-un loc deosebit de pitoresc: cu o alee de măslini verzi şi flori cărora nu le ştiu numele, însă foarte frumoase. În biserica mare a mănăstirii am rostit o rugăciune împreună cu toţi credincioşii noştri. Mănăstirea mai are şi alte două paraclise. În partea de est se află Paraclisul cu hramul „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care în pronaos adăposteşte locul unde a fost ascuns, de o femeie creştină, capul Sfântului Ioan Botezătorul. Al doilea este un paraclis mic, închinat Sfântului Filaret cel Milostiv. În jurul bisericii sunt aşezate corpurile de chilii destinate celor peste 50 de călugăriţe ortodoxe de diferite naţionalităţi, iar în partea de nord a mănăstirii se află clopotniţa, care, cu cei 65 m, reprezintă cea mai înaltă clădire din Ierusalim.

A urmat apoi Biserica Tatăl Nostru – Pater Noster ce are statut de mănăstire. În ea potrivit tradiţiilor creştine locale, în peştera păstrată şi astăzi în incintă, ucenicii s-au adunat în jurul Mântuitorului, spre a-i învăţa rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. În curtea mănăstirii, pe toţi pereţii laterali ai curţii, cât şi în interiorul bisericii celei mari, se află plăci de ceramică albă inscripţionate cu rugăciunea „Tatăl nostru”, în mai bine de 70 de limbi. Două plăci ne-au atras atenţia: în prima era scrisă rugăciunea în limba rudarilor (după unii cercetători rudarii sunt urmaşi ai dacilor) care am reuşit să o înţelegem fără să avem nevoie de translatori, iar a doilea este faptul că placa poloneză a căzut în ziua în care avionul cu preşedintele Poloniei, soţia sa şi mulţi politicieni au murit în tragicul accident din Rusia. Ulterior o altă placă a fost atârnată, însă la auzul aceste istorisiri cu toţii am tăcut o perioadă…

Coborând, am trecut şi prin „Mica Galilee”, un loc pitoresc aflat pe platoul Muntelui Măslinilor în mijlocul căruia stau câteva clădiri modeste şi o mică biserică. Aici se află reşedinţa de vară a Patriarhiei de Ierusalim. Apusul de soare şi peisajul din această grădină creau în inimile noastre adevărate comori de amintiri ce le poate resimţi doar pelerinii şi nicidecum trecătorii.

La poalele muntelui am ajuns la Biserica Tuturor Naţiunilor ce se situează la baza muntelui, un loc cu adevărat mirific, de aici se vede cel mai bine panorama Ierusalimului. Locaşul mai este numit „Biserica Agoniei”, pentru că potrivit tradiţiei anume aici Mântuitorul s-a rugat în noaptea prinderii Sale. Numele de Ghetsimani al grădinii în care este situată biserica, ce tradus ar însemna „presă de ulei”, este legat de abundenţa măslinilor din această zonă, dintre care câţiva au crescut cu siguranţă din tulpinile celor ce au fost martori la scena biblică a prinderii lui Iisus.

Biserica Tuturor Naţiunilor, unică şi atrăgătoare prin stilul ei arhitectonic, este un loc de pelerinaj pentru toţi credincioşii creştini, indiferent de confesiune, ce vin la Ierusalim şi vor să se roage acolo unde si Hristos S-a rugat pentru mântuirea întregii lumi.

Chiar de era deja târziu am reuşit să intrăm şi la Mormântul Maicii Domnului din Ierusalim care este unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Sfântă. Biserica de pe Mormântul Maicii Domnului, din piatră, boltită, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri şi lată de 7 metri. Atât deasupra galeriei de coborâre, cât şi în biserica propriu-zisă, atârna de boltă peste o sută de candele care se aprind la sărbători. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu braţe inegale, pe laturile culoarului principal aflându-se mormintele soţiilor regilor cruciaţi. Până în secolul al XIV-lea, monumentul era împodobit cu plăci de marmura sculptată, pereţii fiind acoperiţi cu fresce.

În centrul braţului dinspre răsărit se află Mormântul Maicii Domnului, într-o mică sală, având în centru un bloc tăiat în stâncă. Mormântul este săpat într-o piatră aproape albă, scobită deasupra, în care fusese aşezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaşte foarte bine forma sfântului ei trup, rămasă în piatră. Peste această piatră şi în faţa ei se află două bucăţi de cristal care formează un mic jertfelnic, pe care se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie.

Nu am ezitat să spunem Paraclisul Maicii Domnului în acest Sfânt Locaş, chiar dacă cei care se-ngrijesc de aşezământ ne-au atenţionat că vor să-l închidă deja – semn că o altă zi din minunatul nostru pelerinaj a luat sfârşit. Cu mare dragoste vă voi descrie celelalte sfinte locuri în ediţia următoare, reamintindu-vă de faptul că la 1 iunie Centrul de Pelerinaj „EMAUS” al Mitropoliei Basarabiei organizează o altă drumeţie spre aceste locuri sfinte. La acest pelerinaj va participa şi ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei. Dacă doriţi să vă alăturaţi nouă vă rog să contactaţi Administraţia Mitropoliei Basarabiei sau site-ul www.emaus.md.

Cu preţuire în Domnul,

Pr. Cons.Sergiu Aga

Directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Executarea picturii Bisericii 
„Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”
este realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.