Parteneriat academic dintre “Filantropia Creştină” şi Universitatea “Karelia” din Finlanda
Începând cu luna august în cadrul Asociaţiei Umanitare “Filantropia Creştină” din Orhei vor desfăşura practica două studente ale Universităţii de Ştiinţe Aplicate “Karelia” din oraşul Joensuu, Finlanda. Fiind ortodoxe, doamnele Jaana Possi şi Niina Laine au dorit să-şi înceapă activitatea în Basarabia cu binecuvântarea Înaltpreafinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Petru. Pe lângă binecuvântare Părintele Mitropolit le-a urat spor şi ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o vor începe în cadrul asociaţiei.
Experienţa academică înfăptuită la Orhei este evidenţiată şi de practica de studiu, ce o desfăşoară de 3 ani consecutivi, studenţii Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” în cadrul parohiei, iar
O americancă în slujba Bisericii Ortodoxe

TABĂRA PRIETENIEI – 2013
Aflată la a III-a ediţie, tabăra a fost organizată de către voluntarii Asociaţiei Umanitare “Fialantropia Creştină” din Orhei şi “Bambini Romania” din Italia în perioada 28 iunie – 7 iulie 2013. Activitatea s-a desfăşurat la Şcoala Sportivă din or. Orhei.
Bucurie şi comuniune în Mitropolia Basarabiei
Săptămâna trecută în Mitropolia Basarabiei s-a desfăşurat tabăra de spiritualitate pentru tineri „Apă din Piatră“. Organizată în colaborare cu Centrul Misionar Creştin-Ortodox din SUA (OCMC), tabăra a adunat 30 de participanţi din Republica Moldova şi Transnistria.
S-a dat startul taberei de vară
Chiar dacă a început cu o zi mai târziu, din cauza ploii din prima parte a săptămânii, tabăra de vară a început în forţă; adunând peste 50 de copii din tot oraşul Orhei. Voluntarii italieni şi moldoveni, ce au petrecut împreună 3 zile minunate de formare sunt pregătiţi să le organizeze micuţilor bansuri, scenete, competiţii şi multe jocuri interactive ce-i va face să uite de computere şi televizoare cel puţin o săptămână.
Tabăra de vară din acest an se află la a treia ediţie şi se desfăşoară ca de obicei la Şcoala Sportivă a Raionului Orhei unde sunt aşteptaţi cu