English

În drum spre Emaus – prima parte

A descrie emoţiile unei drumeţii înfăptuite pe locurile unde Însuşi Mântuitorul Hristos a călcat cu două milenii în urmă nu ţine de cuvinte… nici de gesturi… de nimic pământesc… Nimeni din cei ce vizitează Ţara Sfântă nu pot transmite altora prin viu grai sau în scris ce au simţit atunci când au mers pe Drumul Crucii, s-au închinat la Sfântul Mormânt, ori s-au scufundat în Râul Iordan. De asemenea trăiri ne-am bucurat noi, pelerinii Centrului de Pelerinaj „Emaus”.

Călătoria noastră a început cu o rugăciune rostită în Paraclisul Mitropoliei Basarabiei în care cei peste douăzeci de pelerini au cerut lui Dumnezeu milă şi binecuvântarea Sa de a ajunge cu bine la leagănul şi patria creştinismului. Ne-am încrezut pe deplin în Domnul, iar perioada scurtă în care nu a viscolit a permis ca printr-o minune să ajungem la Bucureşti fără niciun obstacol. Mai mult decât atât, după ce avionul nostru şi-a luat zborul spre Tel Aviv, ni s-a comunicat mai târziu, că au fost închise şi drumurile, şi aeroportul. „Dumnezeu ne aşteaptă, spunea Roman, un pelerin de-al nostru, El stă cu braţele deschise şi ne cheamă”.  Şi aşa a fost…

În Tel Aviv, pe Aeroportul Ben Gurion ne aştepta şi Eliav, ghidul nostru – un evreu trecut de 70 de ani, însă foarte energic şi după cum ne-am dat repede seama şi glumeţ pe deasupra. S-a născut la Iaşi, într-o familie de evrei ce s-au refugiat în noua ţară formată – Israel, pe când era un puşti de 16 ani. În tot răstimpul călătoriei noastre Eliav ne-a spuso groază de lucruri pe care nu le înveţi din cărţi ci le dobândeşti odată cu vârsta şi cu experienţa proprie. Şoferul autocarului era un arab robust de vre-o 40 de ani, al cărui nume nu l-am putut reţine, însă am fost surprinşi de prietenia dintre el şi ghid, de vreme ce evreii şi arabii sunt mereu în conflict. De altfel Israelul îndeosebi  uimeşte printr-un conglomerat de culturi şi religii ce nu întotdeauna se tolerează reciproc.

Primul loc de închinare la care ne-am oprit se află în Oraşul Lodd (Lod, Lida, Lydda), unul dintre marile oraşe din Israel. Anume aici mulţi dintre noi au simţit „căldura” la propriu a Ţării Sfinte, temperatura de peste 15 grade ne-a adus aminte de o primăvară însorită la care românii în acea perioadă doar visau; termometrele din Chişinău şi Bucureşti nu vroiau să arate mai mult de – 20° C, la momentul plecării noastre. Despre această localitate, ce se află la o depărtare de 15 km de Tel Aviv, ne povesteşte Sfânta Scriptură: „Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau in Lida.” (Fapte 9, 32), „Le-am întărit şi hotarele Iudeii şi cele trei ţinuturi: Efraim şi Lida şi Ramataim, care s-au adăugat Iudeii de la Samaria…” (I Macabei 11, 34). Lida este construit pe ruinele altui oraş antic cu acelaşi nume de către Shemed, din seminţia lui Veniamin.

Astăzi oraşul Lodd este renumit în rândul creştinilor pentru că este unul dintre locurile legendare în care s-ar fi născut Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, motiv pentru care, într-o vreme, s-a şi numit Georgiopolis. Mormântul sfântului martir se află în acelaşi oraş, în biserica al cărui ocrotitor este şi care mai poartă şi hramul Sfinţilor Arhangheli Gavriil şi Mihail. La această biserică de dimineaţă ajunşi, noi pelerinii Emausului, ne-am închinat cu evlavia sfântă a basarabenilor ce-l cinstesc cu atâta veneraţie pe Sfântul Gheorghe.

Aproape de Ierusalim, „ca la şaizeci de stadii” (aprox. 10 km), ne-am alăturat imaginar celor doi ucenici ai lui Hristos: Luca şi Cleopa în drumul lor spre Emaus. S-a împlinit un vis al Centrului de Pelerinaj „Emaus” de a-şi cunoaşte pe viu obârşia spirituală, de a mărturisi alături de ucenicii Domnului ce au săvârşit primul pelerinaj creştin, prezenţa lui Hristos, Cel înviat din morţi, în inimile noastre, ale pelerinilor de azi. Pe locul acestei localităţi a fost zidită o biserică bizantină în secolul V d.Hr, reconstruită ulterior de cruciaţi în sec. XII. Pereţii acestei biserici sunt formaţi din pietre şlefuite imense, aşezate una peste alta fără a folosi mortar. Astăzi în centrul fostei bazilici preoţii catolici săvârşesc slujbe religioase în fiecare zi.

Printre zidurile milenare ale Emausului de odinioară am putut zări câteva morminte săpate în pământ asemenea celor din timpul Mântuitorului, precum şi un baptisteriu din piatră, sub formă de cruce în care se botezau primii creştini.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc, iar migdalii ne-au petrecut pe sub crengile lor înflorite cu o înviorare primăvăratică ce ne va păstra vie amintirea primului nostru drum spre Emaus.

Ajungând la Ierusalim primul popas l-am făcut la Mănăstirea Sfânta Cruce, mănăstire ortodoxă greacă, aşezată odinioară la mică distanţă de Ierusalim, în valea numita Rehaviah, adică „a Crucii”. Mănăstirea fortificată este aşezată astăzi într-o grădină din sud-estul Muzeului Israelian şi a Parlamentului. Tradiţia creştină locală afirmă că mănăstirea a fost zidită pe locul de unde s-a tăiat copacul din care a fost făcută Sfânta Cruce a Mântuitorului, folosită pentru răstignire. Prima biserică de pe acest loc s-a ridicată la porunca Sfântului Constantin cel Mare care a donat-o regelui georgian Mirian al III-lea de Iberia, după convertirea acestuia la creştinism, împreuna cu întreaga ţară, în anul 327.

Rădăcina Pomului celui Sfânt am găsit-o într-o capelă aflată în partea stângă a bisericii. Ca să ajungem acolo am trecut printr-un culoar strâmt în care se găseau diferite obiecte de cult deosebit de vechi. Ne-am închinat şi am sărutat Rădăcina încadrată cu marmură şi bronz, după care ghidul ne-a spus câteva date istorice importante pentru acest sfânt aşezământ. Tot Eliav ne-a spus de faptul că aici ar fi fost îngropat Adam, cu toate că există şi alte tradiţii ce se referă la locul de înmormântare al primului om, printre care şi Golgota (locul căpăţânii).

După ce am vizitat Mănăstirea Sfânta Cruce am mers pe Muntele Sion unde am găsit una dintre cele mai mari şi frumoase biserici din Ierusalim – Biserica Adormirii Maicii Domnului, numită şi Hagia Sion. Însă nu arhitectura exterioară sau  istoricul, impresionante de altfel, ne-au trezit simţirile sufletului, ci cripta subterană la care mii de credincioşi ajung în fiecare zi să se închine la locul unde Maica Domnului a adormit. Chiar dacă această Catedrală aparţine mănăstirii benedictine din Ierusalim, cu sediul pe Muntele Sion, fiind aşezată imediat în afara zidurilor vechiului oraş, aproape de Poarta Sionului, totuşi ea este vizitată şi de ortodocşi. De altfel, în Ţara Sfântă vom vedea că de Locurile Sfinte se-ngrijesc şi ortodocşii şi catolicii, iar pelerinii se închină în aceste aşezăminte fără să ţină cont de faptul că aparţin la vre-o confesiune sau alta atâta timp cât Hristos Iisus e Unul.

Aproape de Biserica Adormirii Domnului se află şi Cămara Cinei celei de Taine, cinstită de creştini ca loc în care Mântuitorul a mâncat cu Ucenicii Săi ultima cină. Această cămară se află la etajul unei case în care la parter găsim şi mormântul Regelui David. Cămara Cinei celei de Taină este o cameră simplă, complet goală, în aceasta ieşind în vedere doar coloanele ce ii susţin tavanul boltit si frumos lucrat. Capitelurile aflate in capătul coloanelor sunt lucrate in stilul gotic – urmare a ocupaţiei cruciate.

La mormântul lui David am reuşit să vedem cu coada ochilor, mai de aproape „perciunaţii”, evrei ultra-religioşi cu pălărie ce se rugau clătinându-se înainte şi-napoi. Eliav ne-a povestit că gruparea ce se afla la mormântul lui David provin din România, mai exact din Satu-Mare şi că sunt foarte extremişti. Am făcut o fotografie de grup la statuia Psalmistului David după care ne-am îndepărtat de Muntele Sion, admirând arhitectura impresionantă a cldirilor.

În drum spre autocar ne-a atras atenţia un munte, aproape de Grădina Ghetsimani (pe care urma să o vizităm într-o altă zi), în care se zăreau mii de morminte evreieşti. Pe lângă zidul de răsărit a Cetăţii Ierusalimului însă era amplasat şi un cimitir arab, nu întâmplător, ne-a lămuri Eliav; Mesia evreilor trebuie să vină dinspre Răsărit, iar ca să ajungă în Cetate va trebui să intre prin cimitir, adică să se spurce, incompatibil cu statutul de evreu şi mai ales de Mesia. Anume de aceea arabii au făcut cimitirul în partea de Răsărit a cetăţii, ca să nu mai ajungă Mesia evreilor,  niciodată…

Spre seară, obosiţi trupeşte ne-am îndreptat spre oraşul Bethlehem, locul în care am fost găzduiţi şi pe care aveam să-l vizităm a doua zi. Călătoria noastră aşadar continuă, precum şi istorisirea ei în următoarea parte.

Pr. Cons.Sergiu Aga

Directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>