English

În drum spre Emaus – partea doua

„Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”.(Miheia 5,1). Aşadar ne aflăm în localitatea în care S-a născut Mântuitorul, am dormit aici; nu în fân, nici în vre-o iesle, ci într-un hotel destul de primitor şi comod. Somnul odihnitor şi mâncarea îndestulătoare ne-a pregătit de o nouă zi de pelerinaj în care am văzut mărgăritare duhovniceşti greu de descris prin cuvinte.

Betleemul, (Beit Lehem = Casa Piinii), este situat la 8 km de Ierusalim şi se află sub autoritatea palestiniana din anul 1995. La intrarea în oraş trebuie să treci de un post de control, iar un zid înalt închide vizibilitatea, transformând Betleemul parcă într-o închisoare imensă. După spusele ghidului nostru Eliav, acest zid a fost construit de evrei pentru a opri tragerea de focuri spre Ierusalim de pe clădirile Betleemului, oraş cu o populaţie majoritar-arabă: jumătate – musulmană, jumătate – creştină.

La Betleem trebuia să ajungem în primul rând la Biserica Naşterii Domnului, care este unul dintre cele mai importante locuri de închinare. Această biserică a fost ridicată pe locul peşterii în care S-a născut Iisus şi se numără printre cele mai vechi biserici creştine din lume, fiind construită în anul 530 de către împăratul Iustinian pe locul alteia mai vechi înălţată de Sfântul Constantin cel Mare.

În Sfântul locaş am găsit trei altare: unul central şi două mai mici aflate în absidele laterale. Din aceste abside se coboară în Peştera Naşterii Domnului, propriu-zis o mică grotă naturală, situată chiar sub altarul central. Aici cu toţii ne-am închinat cu evlavie la steaua de argint care marchează locul în care a fost pus Pruncul Hristos, rostit fiecare câte o rugăciune tainică după puterea inimii noastre… Steaua de argint este străjuită de cincisprezece candele care ard în permanenţă.
Ieşind din Peştera am luat fiecare binecuvântare de la un preot grec ce cunoştea rusa, de altfel ne-am dat seama că în Israel te descurci foarte bine cu rusa şi chiar cu româna pentru că în mănăstiri sunt mulţi călugări veniţi din ţările ortodoxe din Europa de Est.

În a doua zi de pelerinaj trebuia să ajungem din nou la Ierusalim, aici aveam să parcurgem un drum special, un drum pe care cândva Mântuitorul a purtat Crucea Mântuirii neamului omenesc – „Via Dolores”, sau „Drumul Crucii”. Înainte de a păşi însă pe Drumul Crucii am trecut prin Poarta Oilor, numită şi Poarta Sfântului Ştefan, căci după cum ne-a spus Eliav – ghidul nostru, anume aici Sfântul Ştefan, primul martir creştin, a fost omorât cu pietre de către evrei. Cele 14 popasuri ce desparte urcuşul nostru spre Golgota se ascund pe mai multe străduţe înguste şi destul de încurcate. Aceste popasuri marchează evenimente deosebite din drumul Mântuitorului spre locul unde a fost răstignit. Primele 9 opriri au loc în diferite puncte ale oraşului, pe când ultimele 5 opriri au loc în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt. Fiecare dintre cele 14 opriri este însemnată cu o plăcuţa cu numărul ei, nu întotdeauna uşor de observat.

Înainte de a ajunge la primul popas am trecut printr-un mic paraclis aflat la parterul unei case de locuit, locaşul este amplasat pe locul unde s-a născut Fecioara Maria. După ce ne ne-am închinat măicuţa ce avea grijă de bisericuţă ne-a oferit mir spre a ne mirui – o adevărată binecuvântare pentru început de drum. La prima oprire am găsit locul în care Pilat judeca poporul, astăzi aici se află o biserică catolică numită „Capela Flagelării” pe lângă care se află mai multe săli de meditare şi o capelă de rugăciune. Cândva acest loc era numit Gavata – „pardosit cu pietre”şi ne-a impresionat foarte mult cu pomii şi celelalte plante de aici ce transformau acest spaţiu într-o adevărată oază de linişte, pentru că trebuie să vă spun că întreg Drumul Crucii era plin de vânzători ambulanţi, băcănii şi oamenii de diferite etnii (evrei, arabi, armeni) ce îşi duceau viaţa nestingheriţi de pelerinii ce treceau pe acelaşi drum.

„Ecce Homo!”(„Iată Omul!”) e o biserică catolică care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat L-a prezentat pe Iisus mulţimii. Această biserică se află aproape de al II-lea popas unde parcă şi astăzi auzim sentinţa evreilor: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Pretoriul, locul unde a fost judecat şi condamnat la moarte Mântuitorul de Pilat, este şi un loc al ortodocşilor. Într-o clădire ridicată deasupra peşterii de piatra în care a fost închis Mântuitorul, cu picioarele şi mâinile legate, se afla o mica biserică ortodoxă. Peştera şi biserica se numesc “Pretorion”.

La intersecţia străzii ce vine dinspre Poarta Leilor cu Drumul Damascului am cotit la stânga, aici Mântuitorul a căzut spre povara Crucii. În această intersecţie s-a ridicat o capela poloneza, iar un basorelief marchează acest moment dureros cunoscut drept a III-a oprire din Drumul Crucii. Strada Damascului ne-a dus spre centrul cetăţii unde Maica Domnului răvăşită de durere şi-a întâlnit Fiul.

Pe locul întâlnirii dintre Hristos şi Mama Sa astăzi se află o capelă armenească, care omagiază durerea tuturor mamelor ce şi-au pierdut copiii. Aici este a IV- staţionare. În interiorul acestei biserici încă se mai păstrează podeaua originală cu mozaic din secolul al V-lea. Pe podea, într-un loc ferit, se află doua urme de sandale, unii cred că ele amintesc de urmele paşilor Maicii Domnului. Al V-lea popas este desemnat de o capelă franciscană, aici Simon din Cirene a fost obligat să-L ajute pe Iisus să ducă Sfânta Cruce. Am cotit apoi pe o străduţă îngustă pavată cu pietre parcă uitate de vreme. La începutul acestei străzi, fiecare dintre noi a pus mâna pe un perete de care S-a sprijinit Iisus. Piatra pe care milioane de pelerini au pus mâna este afundată şi roasă având forma unei palme.

Strada îngustă ne-a dus spre locul unde Sfânta Veronica a şters faţa de sudoare Mântuitorului, mahrama pe care s-i imprimat chipul lui Iisus este considerată prima icoană. Ne aflăm aşadar într-al VI-lea popas unde se află Biserica Sfintei Veronica, care păstrează urme ale unei biserici cruciate numită Biserica Sfântul Cosmos. Din acest loc se ridică nişte trepte ce duc în strada Bazarului unde am găsit la mici distanţe dintre ele alte trei opriri. În a VII-a oprire Hristos a căzut a doua oară, cam pe aici se termina vechea cetate a Ierusalimului.

“Nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă si pe copiii voştri” – sunt cuvintele rostite de Iisus femeilor mironosiţe ce se aflau în locul în care se află biserica Sfântului Harambie, iar o cruce latină ne aduce aminte de acest moment desemnat de al VIII-lea popas. A treia cădere a mântuitorului se află aproape de Patriarhatul Copt din Ierusalim, tot aici găsim şi o veche coloană romană ce indică al XI-lea loc de oprire.

Următoarele popasuri se află deja în Biserica Sfântului Mormânt, probabil cel mai vizitat locaş de închinare din lume. Numărându-ne şi noi, pelerini ai Mitropoliei Basarabiei, am intrat cu evlavie în curtea bisericii unde cu aproape două mii de ani în urmă soldaţii la-u dezbrăcat şi umilit. A X-a oprire.

Când am intrat în biserică conştientizam pe deplin că emoţiile ce ne cuprind sunt unice… Nu prea ştiam cum să le exprimăm pentru că fiecare dintre noi îşi dădea seama că a intrat pe locul unde Iisus a biruit moartea şi ne-a adus mântuirea. În dreapta ne-am urcat pe o scară ce ne ducea spre locul răstignirii, aici mozaicurile din sanctuarul latin ce se află la etajul superior ne înfăţişează durerea imensă pe care a răbdat-o Mântuitorul. Trecând prin al XI-lea popas mi s-au înfăţişat slujbele liturgice săvârşite în Săptămâna Patimilor, în care fiecare ortodox trăieşte aceste scene dureroase din Actul Mântuirii neamului omenesc.

Piatra Calvarului reprezintă a XII-lea popas spiritual la care ne-am închinat cu multă evlavie. Pe această rocă a fost înfiptă Crucea Mântuitorului ce a fost ridicată în văzul tuturor. Astăzi deasupra acestui vârf de munte, numit Golgota, se află un altar grec-ortodox. Golgota înseamnă „locul căpăţânii”, pentru că la în el a fost găsit capul lui Adam, cel care este reprezentat de multe ori sub răstigniri.

Luaţi de valul emoţiilor dar şi de cel al pelerinilor am ajuns în faţa lespezii numite „Piatra ungerii” pe care Iisus a fost uns în grabă şi înfăşurat în giulgiu, mai înainte de a fi pus în mormânt. Piatra dreptunghiulară, lustruita de nenumăratele rugăciuni si lacrimi vărsate asupra ei miroase mereu a mir… Piatra este considerată penultimul popas, al XIII-lea.

De la Piatra Ungerii am mers spre Mormântul Domnului, unde se află lespedea pe care a fost pus trupul Său. Acesta reprezintă locul cel mai sfânt al creştinătăţii, la care am stat vreme bună până ne-a venit rândul să ne închinăm în el. Consider că aici reprezintă punctul pelerinaj al nostru cu toate că am avut multe a vedea mai pe urmă. Închinându-ne în Mormânt, fiecare pelerin s-a rugat pentru cea mai grea nevoi pe care o avea sau pentru ce avea el mai sfânt. Credinţa fiecăruia se materializau parcă înlumina aprinsă de la ieşirea din mormânt, lumină care nu se stinge niciodată…

La acea lumină gândindu-mă, la Lumina Învierii, în preajma Sărbătorii Paştelui mărturisesc tuturor creştinilor că „Hrisos a Înviat”, iar noi am devenit povestitori ai locurilor sfinte pe care vă invit să le vizitaţi pe data de 1 iunie, atunci când îl vom avea pelerin alături de noi pe ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei. Pentru aceasta vă rog să contactaţi Administraţia Mitropoliei Basarabiei sau site-ul www.emaus.md. Despre cealaltă partea pelerinajului veţi afla în următoare ediţie.

Cu preţuire în Domnul,
Pr. Cons.Sergiu Aga
Directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Executarea picturii Bisericii 
„Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”
este realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.