English

Crucea Mântuirii Neamului Românesc într-o Moldovă reîntregită canonic

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită duminică, 28 august, pe culmea Zbihara din preajma localităţii Nisporeni, pe malul stâng al Prutului. Având o înălţime de 35 de metri şi fiind construită, în principal, cu cheltuiala soţilor Gheorghe şi Maria Dohotaru, membri ai filialei „Pantelimon Halippa” din Oneşti (judeţul Neamţ) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, Crucea Mântuirii Neamului Românesc reprezintă cea mai mare construcţie de acest fel la răsărit de Prut, fiind, totodată, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţii tuturor românilor. Costurile lucrărilor de construcţie a Crucii s-au ridicat la 1,3 milioane de lei moldoveneşti.

Sărbătoare româneascăşi creştinească

Marea Cruce de la Nisporeni este similară Crucii de pe Dealul Perchiu din Oneşti, judeţul Neamţ, şi Crucii din preajma mănăstirii Putna, judeţul Suceava. Lângă Marea Cruce de la Nisporeni a fost construită şi o capelă ortodoxă, locul fiind menit a fi unul de pelerinaj, de reculegere şi de rugăciune pentru orice suflet românesc. Putem avea doar cuvinte de laudă la adresa tuturor finanţatorilor şi ostenitorilor pentru realizarea acestui ansamblu monumental.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită de un numeros sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi Preasfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor.

Vocea Patriarhului Daniel la Nisporeni

Cu prilejul sfinţirii ansamblului monumental de la Nisporeni, Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj special, în care spune, între altele:

„Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16).

Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse lumina şi bucuria Învierii. De aceea, în fiecare duminică se cântă la Utrenie: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii.

Pecetea tainei Învierii

Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poartă în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos.

În istoria sa plină de războaie de apărare şi retrageri în munţi sau sub pământ, Moldova devine, din timp în timp, răstignire, dar pentru că nu se desparte de Hristos Cel Răstignit şi Înviat rămâne peste vremuri înviere şi „poartă a creştinătăţii”- cum o numea în 1475 Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, după biruinţa de la Vaslui împotriva Imperiului otoman.

Biserica Ortodoxă Română, slujitoarea şi apărătoarea întregii seminţii româneşti

Pământ bogat şi popor darnic, Moldova, deşi devenea din timp în timp loc de năvală sau pripăşire pentru neamuri multe, dăinuie totuşi peste vremuri ca o sfântă conştiinţă de neam de aceeaşi fiinţă cu românii din celelalte provincii, pe care nici muntele, nici râul, nici moartea şi nici răul nu-i pot desparte definitiv. Prin dreapta credinţă în Dumnezeu, izvorul vieţii, al dreptăţii şi al adevărului, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cel mai mult la formarea unei culturi a comuniunii de cuget şi simţire a întregii „seminţii româneşti”, pe care au promovat-o constant cronicarii şi mitropoliţii Moldovei în scrierile lor.

Credinţa în iubirea şi puterea veşnică a lui Hristos a inspirat şi a modelat în poporul nostru o cultură a dăinuirii în istorie, cu speranţa biruinţei asupra tuturor ispitelor şi încercărilor venite asupra sa”.

Eveniment de spiritualitate şi demnitate creştinăşi românească

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că se roagă Sfintei Treimi „să binecuvânteze această frumoasă lucrare numită „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, realizată din donaţia familiei Dohotaru din Oneşti, România”, felicitându-i, totodată, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii mireni prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină şi românească.

Presa de pe ambele maluri ale Prutului a relatat, în linii mari, corect evenimentul, cu toate că nimeni dintre jurnalişti nu a dezvoltat subiectul, pentru a se concentra asupra semnificaţiilor profunde ale sfinţirii Crucii Mântuirii Neamului Românesc. Semnificaţiile evenimentului sunt multiple. Ele sunt etnice, istorice, creştine şi, în subsidiar, canonice.

Crucea care uneşte

Întâi de toate, este vorba despre valoarea simbolică a acestui eveniment unic în felul său, comparabil, poate, doar cu Podul de Flori de la Prut, din 6 mai 1990. Ne referim aici la ideea de unitate etnică românească şi la reflexul nostru natural de revenire la matca istorică din care am fost smulşi prin voinţă străină. Crucea Mântuirii Neamului Românesc ar fi putut fi numită cu acelaşi succes şi Crucea Unităţii Neamului Românesc. Unitate care transcende timpul, acoperind imaginar rănile provocate organismului nostru etnic în 1812, 1940 sau 1944.

Trecut, prezent şi viitor la un loc

Când vorbim despre Neamul Românesc şi despre Mântuirea lui, ne referim, evident, la legătura dintre toate generaţiile de români de până la noi, la cea de astăzi, dar, mai ales, la cele viitoare. Trimiterea la înlănţuirea tuturor generaţiilor de români şi punerea acestor legături organice sub semnul Sfintei Cruci demonstrează o viziune normală, bine aşezată şi sănătoasă asupra istoriei noastre naţionale. Dintr-o asemenea viziune se poate naşte şi, cu siguranţă, se va naşte o bună doză de speranţă proiectată din trecut asupra viitorului.

Mărturie creştină

Nici semnificaţiile spirituale, creştine ale evenimentului nu pot fi trecute cu vederea. Sfinţirea Marii Cruci de la Nisporeni este o faptă şi o mărturie vie de credinţă creştină şi ortodoxă într-o lume tot mai secularizată. Nu întâmplător conducerea de stat din Republica Moldova, afiliată formal şi pentru raţiuni de imagine publică Patriarhiei Moscovei, pe fond însă, destul de străină de Ortodoxia autentică, nu a salutat acest eveniment, ba chiar l-a neglijat cu desăvârşire. În paranteză vom reţine că nici ierarhul filorus al locului, episcopul Petru Musteaţă de Nisporeni şi Ungheni, dar nici mitropolitul de obedienţă moscovită, Vladimir Cantarean, autointitulat „al ÎNTREGII Moldove”, nu au catadicsit să participe la acest eveniment creştin de rezonanţă. Dacă manifestările creştine din Republica Moldova nu sunt puse sub semnul Patriarhiei Moscovei, acestea ca şi cum ar fi lipsite de orice rost pentru agenţii de influenţă şi control ai Bisericii Ruse. Astfel, sărbătoarea şi slujba de sfinţire a Crucii de la Nisporeni a stat în întregime sub omoforul Patriarhiei Române.

Moldova sobornicească

Dovada vizibilă de unitate de neam şi de credinţă pe care am avut-o în duminica de 28 august la Nisporeni răstoarnă conceptul moldovenist de inspiraţie străină, dând peste cap şi o serie de planuri ale Patriarhiei Moscovei privind Republica Moldova. Faptul s-a observat în special prin prezenţa la Nisporeni a întâistătătorilor celor două mitropolii româneşti din Moldova istorică. Am arătat mai sus că slujba de sfinţire a Crucii Mântuirii Neamului Românesc a fost condusă de către Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, cu reşedinţa la Iaşi, Mitropolitul Petru al Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău, şi Episcopul Corneliu al Huşilor. Este pentru prima dată când am avut, şi nu doar simbolic, imaginea unei Moldove întregi, complete, din Carpaţi până dincolo de Nistru, din Bucovina până în Bugeac, de la marginile Maramureşului până la Dunăre şi Marea Neagră. Asta pentru că vechea Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, înfiinţată în 1401, a fost scaunul bisericesc de care a ţinut canonic mai multe sute de ani toată suflarea creştinească şi ortodoxă din Ţara Moldovei şi din jurul ei, pentru că Episcopia de Huşi, înfiinţată în 1592, a avut până în 1812 jurisdicţie canonică efectivă în cea mai mare parte a Moldovei dintre Prut şi Nistru (din ţinutul Greceni până în ţinutul Sorocii), dar şi dincolo de Nistru (până în 1795), peste numeroasele altădată comunităţi de români transnistreni.

Sinoadele mitropolitane reunite la Iaşi şi Chişinău

Preînchipuirea Moldovei întregi prin slujirea înalţilor ierarhi la Nisporeni constituie un precedent canonic important. Acest precedent va trebui să fie urmat de alte manifestări concrete de unitate şi de sobornicitate a Moldovei istorice. Nu e locul şi nici cazul să ne aventurăm acum în propuneri pe marginea subiectului. Considerăm totuşi că modelul de unitate canonică românească din Transilvania, unde există două mitropolii ortodoxe, la Sibiu şi Cluj-Napoca, poate şi trebuie să fie aplicat şi în cazul Moldovei. Precum se ştie, de mai mulţi ani de zile, sinoadele mitropolitane ale celor două mitropolii româneşti din Transilvania se convoacă în şedinţe reunite, adoptând decizii privind întreaga regiune canonică. Este momentul şi cazul să ne gândim la convocarea alternativă, la Iaşi şi Chişinău, a unor şedinţe ale sinoadelor mitropolitane reunite ale Moldovei şi Bucovinei şi ale Mitropoliei Basarabiei. Deocamdată, Mitropolia Basarabiei are un singur ierarh, pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Nu este însă departe timpul când sinodul Mitropoliei Basarabiei va cuprinde şi alţi ierarhi, fie eparhioţi, fie vicari. Şi atunci, sinoadele mitropolitane reunite din ÎNTREAGA Moldovă vor putea decide asupra oricărui aspect al vieţii bisericeşti, ortodoxe şi româneşti, de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului, ceea ce va îngusta enorm spaţiul de manevră al Patriarhiei Moscovei, uzurpatoarea drepturilor canonice ale Bisericii româneşti din Moldova lui Ştefan cel Mare. Faptul va devaloriza enorm trufaşul şi deşertul titlu de împrumut al celui care se pretinde fără temei canonic şi istoric a fi „mitropolitul ÎNTREGII Moldove” în Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii. Ideea unor sinoade mitropolitane reunite este una realistă, fără conotaţii politice negative, iar aplicarea ei reprezintă o necesitate canonică şi naţională. Sperăm că această idee, conturată doar acum de noi, se va concretiza organizatoric şi instituţional, aşa cum şi ideea Crucii Mântuirii Neamului Românesc s-a întrupat la Nisporeni, spre bucuria sufletească a tuturor celor care simt cu adevărat creştineşte şi româneşte.

Sursa: www.cubreacov.wordpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *