Cruce sfinţită în memoria victimelor regimului comunist
Duminică, 3 decembrie 2012, în satul Bravicea, raionul Călăraşi a fost sfinţită o Cruce ridicată în memoria victimelor represiunilor regimului comunist. Serviciul Divin a fost săvârşit de către un sobor de preoţi condus de părintele Sergiu Aga, consilierul cultural al Mitropoliei Basarabiei.
La eveniment au participat şi au luat cuvântul domnul Mihai Ghimpu, ex-preşedinte al Republicii Moldova, deputaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor raionale şi locale, precum şi numeroşi locuitori ai satului Bravicea, ai căror înaintaşi, sau ei înşişi au suferit de pe urma urgiei roşii ce s-a abătut asupra Basarabiei.
La final, în cuvântul său, părintele consilier Sergiu Aga i-a îndemnat pe toţi să mediteze asupra jerfei celor ce au îngheţat în Siberia, celor ce au fost omorâţi de autorităţile bolşevice, celor ce au rămas fără părinţi: „Cu toţii fac parte dintr-o jertfă mult mai mare, mult mai profundă – Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin suferinţa Căruia s-a revărsat iubire în lume. De aceea, în iubirea Crucii, a Domnului Hristos şi a fraţilor noştri răstigniţi pentru demnitate şi neam să ne regăsim şi noi înşine – basarabeni uniţi în cuget şi credinţă, dornici să păstrăm memoria vie celor ce au avut de pătimit de pe urma comunismului”
Leave a Reply