English

Copiii au făcut cunoștință cu munca medicilor de la URGENȚE

DSC_0421În cea de-a treia zi a Taberei Prieteniei, copiii participanți au participat la misiunea extraordinară de salvare a lui „Keșa” – manechinul pentru resuscitare, adus de către ambulanța venită special pentru noi, la Școala Sportivă Raională Orhei – gazda activităților noastre.

Prezentarea teoretică a tehnicii de resuscitare a fost făcută chiar de Domnul Lilian Croitoru, Șeful Secției Asistență Medicală Urgentă, Orhei, iar operațiunea practică propriu-zisă de salvare a fost înfăptuită de un colaborator al serviciului de Urgență și de „micii noștri doctori”, care l-au salvat până la urmă pe Keșa prin resuscitarea cardio-pulmonară și bineînțeles prin arhicunoscuta respirație „gură la gură”, după ce i-au verificat pulsul și semnalmentele vieții. Drept recompensă pentru lecția învățată, copiii au făcut cunoștință cu ambulanța și echipamentele cu care este dotată pentru salvarea vieții oamenilor.

Tot în aceeași zi, participanții la tabără l-au reîntâlnit pe Căpșunel – claunul ce ne-a vizitat și anul trecut și, la invitația organizatorilor, iată, a adus din nou multă bucurie și haz copiilor. Jocurile, fazele haioase și prietenul lui Căpșunel – Ursulică ne-au adus tuturor hohote de râs și veselie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>