English

Aniversarea Unirii Basarabiei cu România prăznuită la Orhei

În fiecare an la 27 martie, monumentul domnitorului Vasile Lupu din Orhei devine martorul emoţiilor ce copleşesc inimile tuturor românilor care serbează Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România. Ultimii ani însă, activităţile dedicate sărbătorii încep cu o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile ce le-a revărsat românilor cu 94 de ani în urmă, rostită de către preoţii celor două parohii ai Mitropoliei Basarabiei din Orhei. Românii însă se mai roagă şi pentru ca idealul naţional; de a vedea o Românie întregită să se împlinească cât mai curând.

Nici ploaia deasă şi nici vântul rece nu i-a îndepărtat pe cei ce s-au adunat în acest an – 2012, în centrul oraşului ţinând în mâini un tricolor uriaş. După oficierea Te Deum-ului de către preacucernicii preoţi Sergiu Aga şi Iurie Onofrei, un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” au prezentat un program artistic alcătuit din versuri şi cântece patriotice. Apoi mai mulţi istorici şi oameni de cultură au ţinut discursuri elogiind marele eveniment din istoria Basarabiei înfăptuit la 27 martie 1918.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Executarea picturii Bisericii 
„Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”
este realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.