English

Absolventele cursurilor de „cusător” au dat examenele cu brio!

DSC_1098Astăzi, 24 februarie 2017, în atelierul de croitorie „Datina”, al Asociației Umanitare „Filantropia Creștină”, a avut loc examenul de absolvire a cursurilor de scurtă durată de „cusător”, organizate în cadrul Proiectului „Datina omului cu învățătură”, sprijinit de către Organizația DVV Internațional Moldova. În anul 2016prin acest proiect s-a oferit posibilitatea de a învăța gratuit meseria de „cusător” pentru 30 de persoane din Raionul Orhei. Inițiativa va continua și în anul 2017, datorită implementării unui sistem de învățământ dual, organizat în colaborare cu Școala Profesională Orhei.

În comisia de evaluare au participat domnul Sergiu Munteanu – directorul Școlii Profesionale Orhei, domnul Viorel Timuș, șeful Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Orhei, domnul Gheorghe Hacina – director adjunct pentru instruire și educație al Școlii Profesionale Orhei și doamna Rodica Blanari – profesoara care le-a instuit și îndrumat pe cursantele din cadrul proiectului.

Absolventele au susținut fiecare o probă teoretică și au prezentat câte o vestimentație pe care au croit-o și cusut-o individual, în cadrul orelor de curs. Lucrările tuturor cursantelor au fost apreciate de către întreaga comisie, fiind catalogate drept lucrări „de excepție ce pot deveni oricând obiecte bine vândute în orice magazin”. Domnul Sergiu Munteanu a menționat și faptul că „modelul de învățământ organizat de Asociația Umanitară „Filantropia Creștină” în parteneriat cu Școala Profesională din Orhei, reprezintă un model de excelență, ce a adus împliniri profesionale pentru toți cei care au frecventat acest curs”. Domnia sa a mai menționat că este deschis pentru viitoarea colaborare cu asociația, apreciind-o de bun augur pentru întreaga societate.

Șeful OFM Orhei, Domnul Viorel Timuș a menționat faptul că sunt mai multe persoane care ar fi interesate de actualul proiect, mai cu seamă pentru că toate cursurile se petrec chiar în Orhei și va fi bucuros să-i îndrume spre Asociație pe toți doritorii, acolo unde din luna martie vor începe alte 15 persoane să studieze meseria de „cusător”.

Doritorii de a se înscrie în cadrul viitoarelor cursuri, pentru mai multe detalii pot accesa site-ul www.datina.md, pagina de Facebook: www.facebook.com/datinaorhei/ sau suna la 023533099. Adresa: Orhei, str. Dorobanți 82 (lângă Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului”).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>